Este anul 2067. Universul 1 tocmai a intrat în al şaptelea deceniu al existenţei sale. Este, de altfel, singurul univers românesc care mai există. Intrigile, nenumăratele războaie, numeroasele schimbări de situaţie, dispariţia unor jucători cu vechime şi apariţia altor jucători noi, veniţi parcă de nicăieri, au ţinut viu acest colţ de lume virtuală, si odata cu el, sau mai degraba, impreună cu el, au ţinut vii jucători, vii in realitate, sau, dacă nu în realitate, măcar vii în conştiinţa celorlalţi.
Nimeni nu poate explica, totuşi, această longevitate. După cursul firesc, un univers se naşte, se dezvoltă, are unul sau mai multe momente culminante, apoi, încet-încet, moare. Fleeter-ii mai importanţi devin intangibili pentru majoritatea celorlalţi jucători. Inevitabil, încep să se distrugă unul pe celălalt. În final, nu mai rămâne niciunul care să mai poată, şi să mai fie motivat să reconstruiască o nouă flotă din cenuşa rămasă. Cu toate acestea, Universul 1 n-a murit, şi, mai mult de-atât, nici nu dă vreun semn c-ar avea de gând să moară vreodată. Aici s-a scris prea multă istorie, s-au întâmplat prea multe, au existat şi mai există prea multe figuri marcante, ca să poţi considera universul 1 ca pe un lucru total fără valoare, banal, nefolositor, numai bun de îngropat adânc pe undeva, unde să rămână pe veşnicie. Aşadar, galaxiile sale, mai mult sau mai puţin colonizate, încă oferă destule semne de viaţă, încât au renunţat toţi să mai numere anii până la dispariţie, ba chiar siguranţa cu care i se prevedea odinioară dispariţia s-a transformat între timp în siguranţa că universal acesta va supravieţui mult dupa ce noi, jucătorii actuali, vom cânta la harpă alături de îngeri. Da, alături de îngeri, bunăoara. Ogame n-a fost şi nu va fi niciodată rai, aşa că, orice jucător este convins că, după o viaţă închinată aproape în întregime unui joc care e ogame, nu rai, nu poate urma decât raiul.
Cu ocazia acestei aniversări, o parte din jucători s-au întâlnit la un pahar de vorbă. A fost o întâlnire demnă de consemnat, iar participanţii au depănat amintiri, mai noi sau mai vechi, la un pahar de absinthe. La un asemenea ceas aniversar nu puteau lipsi toast-urile pentru jucători care au însemnat ceva pentru acest joc şi pentru comunitatea formată în jurul lui. Poveştile s-au succedat cu repeziciune, iar jucătorii mai noi au ascultat cu mult respect poveşti, legende, zvonuri sau doar bârfe despre alţi jucători, care, într-o perioadă sau alta a universului 1, au făcut istorie.
Cu mare însufleţire din partea asistenţei a fost primită vestea că MLADEN, unul dintre puţinii jucători-veterani ai universului, a avut un an cum nu se poate mai bun. După 6 ani de migăloasă trudă, a reuşit să adune resursele necesare pentru mina de cristal level 49, marcând cu acest important upgrade intrarea în noul deceniu de viaţă al universului. Însufleţirea s-a datorat faptului că MLADEN a fost observat că ar urca vertiginos în clasamentul pe flotă, şi asta a avut darul de a-i pune pe o pistă falsă pe aproape toţi cei adunaţi. S-au auzit multe exclamaţii. Iată, MLADEN a început să-şi facă flotă, aşa cum intenţiona acum 37 de ani şi cum aşteptam noi de 57! Între timp, la întâlnire şi-a făcut apariţia jucătorul Madhorse, un jucător obscur, dealtfel, cunoscut mai mult pentru servilismul cu care lăuda cândva fiecare HoF al lui EuRopeanu, dar asta e altă poveste, care urma să fie spusă când avea să-i vină vremea. Totuşi, Madhorse a devenit şi mai antipatic decât era, dezamăgindu-i pe toţi cu o veste. Chiar în acea dimineaţă scăzuse 10 locuri în clasament din cauză că-şi spărsese toate cele 15491 probe de spionaj de defense-ul lui MLADEN. Evident, nu asta a fost dezamăgirea celorlalţi jucători. Nimeni nu dădea un ban pe Madhorse, cu atât mai puţin pe probele lui de spionaj, fie ele chiar si 15491. Dezamăgirea era legată de ce revelaseră acele probe: MLADEN făcuse într-adevăr flotă. Flota lui se mai imbogăţise cu 1,5k transportori mici si 900k transportoare mari. Pentru toată lumea a fost clar: MLADEN va mai amâna construirea flotei de atac pentru încă un deceniu cel puţin. Mina de cristal level 49 îi va da bătăi de cap, va crea un excedent de cristal, iar lui nu-i rămâne acum decât să se pregătească pentru adunatul şi căratul zilnic al resurselor necesare pentru mina de metal level 54.
În toată această rumoare, cineva a adus vorba despre EVANGHELION. Cândva, cu mulţi ani în urmă, EVANGHELION fusese aproape să moară, în real-life. A fost o întâmplare reprobabilă totuşi, dar, care a fost aievea, şi care, în mod ironic, a făcut posibilă şi prima familie întemeiată de doi jucători. Într-o zi, între două click-uri pe Overview, EVANGHELION se ocupa cu multă voluptate de o porţie de mazăre cu carne de porc. La un moment dat, vede pe ecran o flotă de spionaj trimisă de Adama. Se face roşu de indignare, vede negru în faţa ochilor, şi, ca şi cum nu era de ajuns că Adama îşi permite să-l spioneze pe el, se mai îneacă şi cu un bob de mazăre. După convulsii violente, ochi ieşiţi din orbite, respiraţie spasmodică şi obraji vineţi, EVANGHELION reuşeşte să disloce bobul de mazăre din zona sensibilă. Fatalism sau nu, gândul îi zboară la o întâmplare petrecută cu ani în urmă, aparent nesemnificativă, dar care acum prindea din ce în ce mai mult contur în mintea lui. Îşi amintea, nu fără trufie, cum a reciclat-o el pe Art3mis, cândva, la începuturile universului. Amintirea asta i-ar fi provocat în continuare plăcere, dacă nu şi-ar fi amintit de blestemul Art3mis-ei. Sta-ţi-ar în gât!...ar fi tunat ea atunci, şi el, EVANGHELION, s-a mulţumit doar să rânjească, gandindu-se că măcar atât să aibă şi ea satisfacţia să spună, că el i-a recoltat tot debris-ul. Dar, vai, uite că în sufletul lui s-a înfiripat idea că Art3mis nu la debris s-a referit în blestem, aşa cum îi plăcuse lui să creadă atata amar de ani. A uitat imediat de Adama şi de impertinenţa acestuia, şi, fără să mai stea mult pe ganduri, a trimis toată flota lui către luna Art3mis-ei din galaxia 3. Trebuia s-o înveţe minte odată pentru totdeauna să renunţe la blesteme, cu atat mai mult blesteme despre mazărea lui preferată. Ca să-i mai treacă nervii, a mai stat de vorbă cu drq un pic pe YM, şi a trebuit să asculte văicărelile acestuia. Drq, un alt jucător-veteran al acestui univers avea probleme în dragoste. Deşi ieşea des cu fete în pub-urile din Centrul Spaţial Plaza Romania, nu se lega nimic serios. Multă vreme drq a crezut că fetele nu vor să se căsătorească deloc cu el pentru că îşi petrece prea mult timp jucând ogame. EVANGHELION însă ştia adevărul. Drq nu era nici urât, nici prost, nici nu pierdea chiar aşa de mult timp cu ogame încât să nu vrea nici o fată să-i fie soaţă cu card în regulă, Adevărul gol-goluţ era că drq era un mare mincinos şi un tip căruia îî plăcea să îmbârlige lumea. Într-un cuvânt, felul lui de a fi inspira neîncredere de la o poştă. Nu de la poşta pe care i-o trăsese el impreună cu cei din alianţa lui unei târfe pe care o prinseseră pe retur cu acceleratul care venea de la mare, ci doar de la o poştă depărtare, sau, dacă vreţi o unitate de măsură în pas cu vremurile, de la un sistem depărtare.
DISCUTATI AICI
