Serverul eveniment de pe org ce parere aveti e de multiplicat eventul?

  • Am mers pe serverul cu viteza limitata pentru ca eram curios cum va merge. Serverul acesta constituie solutia data de mine pt supravietuirea ogame pe o perioada macar egala cu cea de la infiintarea ogame pana in prezent.
    Ei bine din punct de vedere financiar evident ca pt GF acest server este un succes. Sunt destui care au bagat materie pentru a ajunge pe locuri fruntase, a castiga serverul si a lua un premiu. Exista si o exceptie. Cel de pe primul loc a bagat deja mai multi bani decat valoarea premiului intai. Dar nu conteaza daca vrei sa castigi un server, nu?
    Imi este foarte clar ca daca se va ajunge la server cu durata limitata lucrurile se vor schimba radical in privinta aliantelor. Vor avea succes cele in care exista cooperare dar mai ales cele care au un lider ce are inteligenta si o strategie corecta de urmat si mai ales va fi urmat de aliati.
    Vor muri aliantele mass si cele conjuncturale in care se vine strict din interes.
    Si mai ales va fi foarte greu sa supravietuiesti jucand solo chiar in interirul unei aliante.
    Pe scurt mie imi place la ceea ce s-a ajuns.
    Acum se vor vedea liderii adevarati care gandesc au strategii si mai ales puterea de a atrage oameni valorosi. E drept ca si tinerea lor in alianta va fi o problema...



    P.S. Nu am bagat in acest server nici un cent si sunt pe un loc relativ onorabil cu precizarea ca nu imi pierd deloc noptile sa joc deci se poate si fara bani


    Rog un moderator sa bage si sondajul eu nu stiu cum sa fac asta


    Avertisment Verbal.
    Tommy-

  • Cateva mici precizari.
    - In prezent suntem inapoi in alianta :)
    - Sunt in primii 200 si am fost farmat de vreo 10-12 ori pierzand aproximativ 1kk resurse. Destul de mult.
    - Roman fruntas, il vad pe veveritoiul. care are ceva dublu puncte fata de mine. Nu poti spune ca a bagat bani. E relativ usor sa faci punctele alea.
    - Ar mai fi de mentionat faptul, ca sunt pe locul asta doar din constructie de mine, nu am nave decat cele de la tutorial. Deci pentru cineva care a construit o flota si face farm insistent cele 3k puncte diferenta dintre mine si veveritoiul s-ar acoperii intr-o zi, poate nici atat :) deci lucru posibil si fara bani.


    Cu ceva mai multa atentie si mai mult timp alocat acolo, poti prinde top 100 doar din minerit. As tinde sa cred ca doar primele 3 locuri au bagat bani. Si locul 2 si 3 tind sa cred ca e posibil si fara, iti trebuie doar vointa si timp :)

    Quote




    Quote

    Inregistrat pe forum din: Monday, July 23rd 2007, 1:01am
    "Ca sa-ti dai seama ca esti prost, trebuie sa te duca mintea !"

  • Daca prin sondaj te referi la poll, atunci da PM unui Mod cu ce doresti sa contina.


    Ti'am mutat jumatate de postare si am creat un thread nou AICI, pentru ca nu avea nici o legatura cu titlul topicului sau sectiunea General.


    Inchis pana face un Mod Poll'ul. Pana atunci, vorbiti despre alianta AICI .
    :lclosed:

    “Never play chess with a pigeon.

    The pigeon just knocks all the pieces over.

    Then shits all over the board.

    Then struts around like it won.”

  • Intentia mea a fost sa discutam si sa ne dam cu parerea daca merita ca aceste servere sa fie perpetuate.
    Am dat si exemplu cum se procedeaza intr-o alianta romaneasca ca exemplu negativ.
    Ziceam sa discutam si despre ce strategii ar trebui dezvoltate pt ca o alianta sa mearga bine si niste reprezentanti ai ei sa fie propulsati pt castigarea serverului.
    A ajuns altceva subiectul asta, dar nu e vina mea.

  • Daca era fara achizitionare de materie clar incercam si eu universul... asa a devenit cine cumpara mai multa materie...


    Poate candva o sa faca si ei un univers de FUN fara materie.

    Berzelius wrote:

    Berzelius: trebuie sa o tai
    Squaker: nu o mai folosesti?

  • CITRO am plecat cu un cupon de 50e de la event anul trecut, am ieșit pe #4.
    #1 a băgat vreo 1000 euro când premiul era de vreo 700 - dar a vrut să fie pe #1
    #2, #3 nu știu cât au băgat, dar au folosit materie în ultima oră.
    eu am jucat cu un cupon de 10 euro tot eventul că am avut nevoie de admiral și comandant, am farmat ca un nebun și am redus diferența de punctaj drastic. nu am avut conturi de suport sau conturi de moonshot - dacă farmezi 18/24 ai șanse reale la top5 fără investiție materială.


    ca strategie, mergi pe viteză și pe numere, nu pe forță de luptă. flota chinezească este perfectă pentru server de event, nu ai nevoie de rip/bc/ds/bb, tot ce ai nevoie e spam de crucișatori, lf sc și niște bs-uri să le ai pregătite pentru ultimele zile când deja toată lumea caută să spargă în stânga și în dreapta competiția.
    inactivii produc(sau produceau, nu știu ce s-a schimbat pe ogame cu versiunile astea) o tonă de resurse. dus-întors faci între 20-30 minute exact timpul necesar pentru mâncare, o câ***e, o l**ă sau un duș - dacă bagi 15 sloturi pe ei te doare în cot.


    mulți de pe locurile fruntașe nu dau fleetsave, sunt în aceeași alianță - fă flotă chinezească și intră în ei, easy.

    MotanuD: nu-l ai pe MotanuD in lista de Y!M, nu existi!
    Nu faci fs albastru, nu existi.
    -----------------------------------------------------------------