OGame - Realitate sau fictiune?

  • Mare parte din elementele jocului, mai ales din zona de cercetări, nu sunt atât de departe de realitate pe cât credem, dar, mai ales pe cât se credea când a apărut OGame.


    O să discutăm despre elementele din OGame, care, cu siguranță sunt inspirate din teorii ale oamenilor de știință, dar care au devenit, sau vor putea deveni realitate.


    Mai întâi vom discuta despre deuteriul nostru, cel de toate zilele, fără de care nu ne'am putea mișca navele din loc, și pe care îl căutăm cu sete la toți dealerii întunecați ce se ascund sub măști, cu aparențe inofensive, ce poartă denumirea de mineri, și pândesc pe la toate colțurile cu rate cât mai apetisante, pentru a prinde în plasă orice jucător naiv care va intra inevitabil intr'un cerc vicios, fiind obligat de dependență să continue să cumpere această substanță la prețuri tot mai mari... Mă scuzați... m'a luat valul. Să revenim:




    Ce este deuteriul?


    Deuteriul este unul din cei doi izotopi stabili ai hidrogenului. Nucleul celor mai mulți atomi de hidrogen din natură conține un proton (simbol chimic: 1H), însă nucleul unor atomi de hidrogen mai poate conține și un proton și un neutron sau un proton și doi neutroni. În primul caz, acesta se numește deuteriu (simbol chimic: 2H sau D), iar în al doilea-tritiu (simbol chimic: 3H sau T).
    Abundența deuteriului în apa de pe Terra este de aproximativ un atom de deuteriu la 6.400 atomi de hidrogen (156.25 părți per million), sau 0.0156%. Această concentrație de deuteriu se modifică foarte puțin de la o apa naturală la alta.





    Deuteriul ultra-dens... Combustibil?


    Deuteriul ultra-dens este un material de 1000 de ori mai greu decât apa, și mai dens decât miezul soarelui, și este produs la o universitate. Oamenii de știință care lucrează cu acest material țintesc un proces energetic care să fie durabil și mai prietenos cu mediul decât puterea nucleară folosită acum.



    Mai sus este ilustrat un experiment unde deuteriul este iradiat de un laser. Lumina albă din containerul din centrul imaginii este de la deuteriu. Un cub de 10cm de deuteriu ultra-dens ar cântări 130tone.


    Este posibilă obținerea fuziunii nucleare cu ajutorul unor lasere foarte puternice care să țintească către două nuclee de deuteriu ultra-dens. Până acum, doar cantități microscopine au fost create. Materialul a fost produs din hidrogen greu, cunoscut și ca deuteriu, astfel primind denumirea de deuteriu ultra-dens. Se crede că deuteriul ultra-dens joacă un rol în formarea stelelor, și că ar putea fi prezent pe planete de dimensiuni mari, precum Jupiter.


    "Dacă am găsi o cale de producere în cantități mari de deuteriu ultra-dens , acest proces de fuziune ar putea deveni sursa de energie a viitorului. Mai mult de atât, credem că putem face în așa fel încât în urma fuziunii deuteriului ultra-dens, vor fi eliberate doar lium și hidrogen, ambele fiind inofensive pentru mediu. Nu va fi nevoie să mai avem probleme cu tritiumul cu nivel de radioactivitate crescut, care se plănuiește să fie folosit în reactoare de fuziune din viitor, iar asta înseamnă că fuziunea nucleară obținută cu ajutorul laserului, va fi și mai durabilă și mai inofensivă mediului decât alte metode care sunt în cercetare."-Leif Holmlid, profesor de Știință Atmosferică la Universitatea din Gothenburg.





    Următorul pe listă, Reactorul de Fuziune, probabil cel mai puțin folosită clădire, exceptând răposatele ascunzători de resurse.




    Ce este fuziunea?


    Soarele produce cantităţi imense de energie prin fuzionarea nucleelor de atomi uşori în particule mai grele. Dacă savanţii ar putea face acest proces să lucreze stabil pe Pământ, am avea o sursă de energie aproape inepuizabilă şi nepoluantă. O uzină de energie electrică de 1 gigawatt ar consuma doar 250 kilograme de combustibil pe an şi ar produce electricitate fără să emită dioxid de carbon. O termocentrală cu aceeaşi capacitate arde 2,7 megatone de cărbune pe an.


    Spre deosebire de fisiune, fuziunea nu este o reacţie în lanţ, ceea ce o face esenţialmente sigură: pentru a opri reacţia este suficient să oprim alimentarea cu combustibil. Mai mult, deşi anumite componente ale reactorului de fuziune devin radioactive pe durata funcţionării, această radioactivitate are termen scurt: materialele pot fi manevrate după aproximativ 100 de ani, spre deosebire de cele câteva mii de ani necesare în cazul reactorului de fisiune




    Cum funcţionează?


    Pentru a obţine fuziune pe Pământ, cercetătorii au ales cea mai eficientă reacţie care are loc în Soare – fuziunea a doi izotopi de hidrogen: deuteriul şi tritiul. Această reacţie conduce la obţinerea unui nucleu de heliu-4 şi a unui neutron, care poartă 80% din energia de fuziune (Figura 1). Aceşti neutroni sunt capturaţi în peretele de oţel al reactorului de fuziune, care transferă căldura unor fluide de răcire circulând prin perete, şi care pot, la rândul lor, să acţioneze o turbină pentru a produce electricitate.



    Dispozitivul de fuziune:




    Mai sus este ilustrat Tokamak JET,prezentând vasul de oţel înconjurat de opt bobine mari de cupru care produc câmpul magnetic necesar reactorului. De observat persoana din stânga pentru a avea o indicaţie privind mărimea instalaţiei.



    Iar aici avem o imagine din interiorul unei instalatii Tokamak.


    Astăzi, cel mai avansat tip de dispozitiv de fuziune este tokamak-ul. Inima tokamak-ului este reactorul, un vas de oţel în formă de inel (cameră toroidală cu câmp magnetic axial) ce prezintă numeroase deschideri pentru încălzire, măsurători şi alte sisteme, şi cu un perete interior aliniat cu plăcile termo-rezistente removabile (Figura 2). Pentru a porni procesul de fuziune, vasul este vidat – la JET, valoarea depresiunii este de 0.00000001 milibari – şi apoi se introduc câteva grame de deuteriu şi tritiu în stare gazoasă. Gazul este apoi încălzit la peste 10 000 °C, punct în care electronii se rup de nucleu. Acest gaz ionizat – numit plasmă, cea de-a patra stare de agregare a materiei – stă la baza producerii de energie de fuziune.





    Mai departe vorbim despre Tehnologia Laser, Tehnologia Ionilor, si a Plasmei:
    În OGame cercetăm această tehnologie pentru a putea folosi nave precum interceptorul, și unități de apărare ca laserul ușor și cel greu, dar și pentru cercetări, ce deschid calea către alte nave și unități de apărare mai avansate.




    Ce este laserul?


    "LASER" înseamnă "Lumină Amplificată prin Stimularea Emisiei de Radiatie”. Laserele amplifică lumina prin absorbția și răspândirea energiei. Radiația laser este generată de o sursă laser. Pentru această, energia concentrată este degajată printr-o tijă de cristal (laser în stare solidă) sau un amestec special de gaze (laser gaz). Această energie se poate degaja sub forma unei lumini (blitz-uri sau laser dioda) sau prin descărcare electrică (comparabilă cu lampă fluorescentă). Tijă de cristal sau gazul activ al laserului sunt poziționate între două oglinzi. Această generează un rezonator luminos care direcționează lumina laser într-o anumită direcție și astfel o amplifică. Se emite un procent definit de lumina laser prin oglinzile parțial transmițătoare care este disponibilă pentru prelucrarea materialului.



    Caracteristicile razer laser:


    Lumina laser poate fi colimată în mare măsură printr-o lentilă de focalizare. Se crează o desitate foarte mare de energie în punctul de focalizare al razei laser, care poate fi folosit pentru topirea sau evaporarea materialului. De asemenea, folosind optica potrivită (oglinzi), lumina laser poate fi direcționată și reflectată și aceasta fără nicio pierdere chiar și la distante mari. Sistemele de poziționare (plotere laser) sau scanerele galvanometrice sunt folosite ca sisteme mobile. Rezultatul este un instrument universal care nu este supus uzurii, deoarece raza laser nu se tocește niciodată.



    Tipuri de laser și aplicațiile lor:


    Tipurile comune de laser includ laserele de gaz „etansate” (lasere CO2) și lasere fiber. Ambele sunt economice și au o durată lungă de viață. Laserele CO2 sunt special destinate gravării și tăierii laser. Laserele fiber sunt folosite în principal pentru marcarea laser. De asemenea, cu Speedy 300 flexx, Trotec este singurul producător de sisteme laser care oferă un produs care combină ambele tehnologii și se poate acoperi toată gama de aplicații (gravare, tăiere și marcare) la fel de eficient.


    Trecand la ceva mai incitant, o arma laser reala:


    Marina americană a anunaţat că a testat cu succes o armă cu laser care a intrat în dotarea navei de război USS Ponce, aflată în Golful Persic. Aceasta a reuşit să lovească drone şi ţinte instalate pe bărci rapide aflate în mişcare
    Această armă cu laser poate fi manevrată de o singură persoană. Sistemul este ghidat de un aparat de comandă specific jocurilor video. Autorităţile de la Pentagon au declarat că sistemul cu laser are mai multe avantaje decât armele de şcoală veche şi măreşte siguranţa vasului şi a echipajului său.








    Ce sunt Ionii?


    Sunt particule încărcate cu sarcini electrice şi provin din atomi, prin cedare sau acceptare de electroni. Procesul de transformare a atomilor în ioni se numeşte ionizare. Elementele care cedează electroni şi formează ioni pozitivi sunt elemente cu caracter electropozitiv, in timp ce elementele care primesc electroni şi formează ioni negativi sunt elemente cu caracter electronegativ.


    Valenţa exprimată prin numărul de electroni cedaţi sau acceptaţi se numeşte electrovalenţă. Substanţele formate din ioni se numesc compuşi ionici.

    Care sunt proprietatile substantelor formate din ioni?

    • Compuşii ionici în stare solidă nu conduc curentul electric. Ionii ocupă poziţii fixe în cristalele respective. Ei se atrag prin forţe de natură electrostatică foarte puternice.
    • Compuşii ionici în stare topită sunt buni conductori de electricitate.
    • Prin dizolvare în apă, ionii devin mobili. Ionii pozitivi sunt atraşi spre polul negativ al sursei de curent, iar ionii negativi spre polul pozitiv.
    • Soluţiile şi topiturile compuşilor ionici se numesc electroliti.

    Procesul de dirijare a ionilor dintr-un electrolit către electrozi şi de neutralizare a lor se numeşte electroliză. Electroliza prezintă următoarele aplicaţii:

    • obţinerea unor substanţe (metale, nemetale, substanţe compuse);
    • acoperirea unor suprafeţe ce se corodează uşor cu straturi de metale mai rezistente;
    • purificarea unor metale (argint, cupru).

    Laserul pe bază de ioni:


    Laserul pe bază de ioni folosește un mediu pe bază de gaz ionizat. La fel ca alte tipuri de laser pe bază de gaz, acestea se folosesc de o cameră vidată ce conține, o serie de oglinzi, formând un rezonator "Fabry-Perot". Spre deosebire de laserele cu heliu și neon, nivelul de energie necesar tranziției care contribuie la crearea razei laser, se face pe bază de ioni. Datorită nivelului mare de energie necesar transferului de ioni, toate, cu excepția celor mai mici lasere de acest gen, au nevoie de răcire cu apă. Un laser foarte mic, răcit cu aer poate produce 130mWatti de lumină, necesitând 10Amperi la 105volti.

    In imagine este o schema simpla a unui laser cu ioni, racit cu apa.





    Ce este Plasma?


    În fizică, plasma reprezintă o stare a materiei, fiind constituită din ioni, electroni și particule neutre (atomi sau molecule), denumite generic neutri. Poate fi considerată ca fiind un gaz total sau parțial ionizat, pe ansamblu neutru din punct de vedere electric. Totuși, este văzută ca o stare de agregare distinctă, având proprietăți specifice.


    Temperatura plasmei obținute în laborator poate lua valori diferite pentru fiecare tip de particulă constituentă. De asemenea, aprinderea plasmei depinde de numeroși parametri (concentrație, câmp electric extern), fiind imposibilă stabilirea unei temperaturi la care are loc trecerea materiei din stare gazoasă în plasmă.


    Datorită sarcinilor electrice libere plasma conduce curentul electric și este puternic influențată de prezența câmpurilor magnetice externe. În urma ciocnirilor dintre electroni și atomi pot apărea fenomene de excitare a atomilor, urmate de emisie de radiație electromagnetică. Dacă frecvența radiației emise are valori în domeniul vizibil, se pot observa fenomene luminoase. Atunci când energia electronilor este suficient de mare, atomii sunt ionizați, creându-se noi sarcini, pozitive și negative.




    Plasma in natura:



    Se estimează că aproximativ 99% din materia Universului este plasmă. Stelele sunt alcătuite din plasme dense, fierbinți, în timp ce materia interstelară este o plasmă rarefiată și rece. Temperaturile ridicate din interiorul stelelor permit formarea reacțiilor de fuziune nucleară ce asigură eliberarea unor cantități imense de energie. Fenomenele care au loc în plasmă determină emisia de radiație electromagnetică în domeniul vizibil, de aici și strălucirea caracteristică stelelor.




    Motoare pe bază de plasmă:


    Un nou motor pe bază de plasmă ar putea face drumul Pământ- Marte în doar 39 zile, spre deosebire de motoarele actuale, care au nevoie de 6 luni pentru a parcurge această distanță. Pentru a atinge acest obiectiv NASA a oferit recent un contract catre Ad Astra Rocket, ca aceștia să se ocupe cu testarea noului motor.


    Înțelegerea contractuală este de 3 ani, și se estimează la puțin peste 9 milioane dolari, înțelegere prin care Ad Astra Rocket va testa motorul cu plasmă numit VX-200SS intr'o încăpere vidată pentru cel puțin 100 de ore. Tehnologia motorului celor de la Ad Astra funcționează încălzind gaz de plasmă încărcat electric la temperaturi extreme folosind unde radio, apoi evacuând reacția cu ajutorul câmpurilor magnetice produse de un superconductor. Rezultatul este un gaz la o temperatură și viteză imense, fiind evacuat pentru a propulsa sateliți/navete, etc., la un nivel de consum foarte mic față de motoarele tradiționale.



    Schema simpla a motorului.




    “Never play chess with a pigeon.

    The pigeon just knocks all the pieces over.

    Then shits all over the board.

    Then struts around like it won.”

  • Ne apropiem cu pasi repezi de tehnologii demne de OGame. Reactorul Britanic denumit st40 tokamak a fost pornit recent. Oamenii de stiinta au reusit sa inceapa sa genereze plasma, incalzind'o pana la 100M grade celsius(temperatura de 7 ori mai mare decat cea a soarelui), lucru care elibereaza cantitati imense de energie la cost zero, practic fara a elibera noxe:


    Materialul creat de Curiosity pe Facebook



    Articol al daily mail despre subiect.




    Discursul lui Steven Cowley la Ted Talks in care explica de ce fuziunea este viitorului generarii de energie.






    “Never play chess with a pigeon.

    The pigeon just knocks all the pieces over.

    Then shits all over the board.

    Then struts around like it won.”

    The post was edited 1 time, last by Tommy ().